Așa părinți, așa copii

Există părinți atât de preocupați de cărți sau cursuri de parenting, încât uneori uită ce e mai importat: să le fie aproape celor mici.

Sau, mai sunt părinți pe care nu-i interesează cum se dezvoltă un copil și lasă asta în sarcina școlii sau a bunicilor. Sunt situații extreme, dar există.

Până la urmă, trebuie să înțelegem cum ne dezvoltăm noi, oamenii, comportamentul și ce fel de comportament ne-am dori să aibă copilul nostru în interacțiunea cu noi sau cu cei din jur.
Mi s-a întâmplat să văd părinți care țipă, înjură și gesticulează în trafic în timp ce-și duc copiii la școală sau la grădiniță, iar apoi se miră când îi aud pe cei mici rostind același vorbe. Sunt părinți care butonează întruna telefonul, dar își ceartă copiii pentru că își petrec timpul uitându-se la televizor sau pe tablete. Mai sunt părinți care se educă uitându-se doar la televizor și se miră că au copii care nu iubesc cărțile.

Da, părinții sunt principalii responsabili pentru modul în care copiii își formează comportamentul. La fel și restul adulților din jur. Ideea e că micuții noștri nu fac ce le spunem, fac ce văd că facem noi. Nu învață lecții de viață din cărți, imită ce văd acasă.

Potrivit psihologilor, părinții trebuie să încerce să fie modele pozitive de comportament pentru copii. Cei mici aleg să imite părinții pentru că au impresia ca aceștia nu au cum să facă ceva rău. În mintea lor, ceea ce fac părinții este întotdeauna bine, iar cei mici consideră că nu e nimic în neregulă să facă și ei acele lucruri. Prin acest proces, copiii dezvoltă instrumentele de bază pentru a se adapta la viață.

Între 4 și 7 luni, un bebeluș ascultă cu atenție tot ceea ce îi spun cei din jur, fie că vorbesc cu el când îi schimbă scutecele sau îi fac baie, fie că îi citesc povești. Putem observa că, în momentul în care facem o pauză din citit, bebelușul poate să înceapă să gângurească. Asta face parte din dezvoltarea limbajului la copii.

În jurul vârstei de 8 luni, copiii imită acțiunile simple și expresiile faciale ale celor din jur. Pot copia acțiunea de a duce mâinile la față și de a-și ascunde fața, așa cum se joacă părinții cu ei. Pot oferi zâmbete ca răspuns la un alt zâmbet primit de la cel care comunică cu ei.

Între 9 și 17 luni, bebelușul are capacitatea de a imita sunete pe care le scot părinții în preajma lui sau chiar cuvinte simple. La 18 luni, sfera acțiunilor pe care bebelușul le poate imita se lărgește. Cam de acum poate imita părinții atunci când răspund la telefon sau schimbă canalele la televizor. Când ne jucăm cu el și manevrăm jucăriile, cel mic va fi atent și dornic să facă aceleași mișcări ca ale noastre.

Copilul cu vârsta între 19 și 35 de luni poate selecționa și repeta unele cuvinte. Adesea imită ultimele 2 sau 3 cuvinte dintr-o frază. Imită sunetele care se aud prin casa sau în jurul ei, de exemplu sunetul alarmei la mașină, piesa de la radio, sunetele pe care le scoate mașina de spălat. Copiază multe activități pe care le fac ceilalți și imită felul în care membrii familiei vorbesc între ei. Este o perioada delicată în care trebuie să avem grijă la cuvintele pe care le folosim. Nu am vrea ca cei mici să asimileze cuvinte noi, nepotrivite pentru vocabularul unui copil.

La 3 ani, copilul începe deja să spună câteva cuvinte, deci are o parte a limbajului dezvoltată și are și capacități locomotorii evoluate. Este capabil sa imite și să redea întocmai multe dintre acțiunile pe care le vede la noi. Este momentul în care chiar trebuie să fim atenți la comportamentul nostru și la limbajul pe care îl folosim.

Între 4 și 5 ani, copiii adoră chiar să imite ce fac adulții, spre disperarea multor părinți. Cei mici își doresc la această vârstă să fie ca alte persoane. Fetițele adoră să se joace cu păpușa în același fel în care mămica are grijă de un bebeluș, iar băieții să imite felul în care tații se comportă prin casă.

Odată intrat într-un grup mai mare de copii, cu educație și temperamente diferite, este posibil ca cel mic să preia din comportamentul celorlalți copii, tot prin imitație. Dacă este vorba despre un comportament neplăcut, ar fi bine să nu aveți reacții ieșite din comun: furie sau îngrijorare.

Asta îi va da de înțeles copilului că prin comportamentul respectiv are „putere” asupra voastră. O posibilă soluție este sa îi dați de înțeles copilului că ați observat schimbarea și că ați vrea să aflați de ce a apărut.

Așadar, copiii imită tot ce văd la adulții din jurul lor. La început din joacă, apoi devine un stil de viață. Vreți să aveți un copil cu care să vă puteți înțelege? Fiți un exemplu pentru el: arătați-i iubire, respect, răbdare, cereți-vă scuze când greșiți, fiți fermi când greșește el, nu îi interziceți să stea în fața televizorului pentru a sta voi mai mult.

Vreți să aibă un stil de viață sănătos, să nu ajungă să fumeze sau să aibă alte vicii? Atunci arătați-i ce înseamnă un stil de viață sănătos. Vreți să nu aibă probleme cu greutatea? Fiți primii care încep să facă mișcare. Vreți să muncească pentru rezultatele lui? Povestiți-i în fiecare zi ce ați câștigat datorită muncii voastre. Stârniți-i curiozitatea, faceți-l să-și dorească să fie ca voi și o va face.

Desigur, nu există rețete, nu primim un „certificat” pentru a fi părinte. Putem să încercăm să ne evaluăm comportamentul în fața celor mici și să îi ajutăm, astfel, să se dezvolte armonios, fără probleme comportamentale.

Sursă foto: pxhere.com