Cadouri inteligente pentru copii isteți

Data de 1 iunie marchează, de fapt, Ziua Internațională pentru Protecția Copiilor. Aceasta este sărbătorită în mai multe ţări, la date diferite, sub titulatura de Ziua Copilului.
Această zi are, pe lângă rolul de a sărbători copiii și copilăria, rolul de a atrage atenția asupra faptului că în lume încă există copii care sunt abuzați, exploatați și discriminați. De-a lungul istoriei, au fost mai multe momente care au dus la proclamarea unei zile dedicate copilului.
Prima propunere a fost făcută în 1925 la Conferința mondială pentru bunăstarea copiilor de la Geneva. Apoi, în 1949, Federația Democratică Internațională a Femeilor întrunită la Moscova a adoptat decizia instituirii unei zile pentru protecția copiilor. În anul 1954, Fondul Internațional pentru Urgențe ale Copiilor al Națiunilor Unite (UNICEF) a emis o recomandare care prevedea faptul ca fiecare stat să dispună de o zi dedicată copiilor, denumită Ziua Universală a Copiilor, marcată anual la data de 20 noiembrie. Există o serie de țări care sărbătoresc Ziua Copilului la 20 noiembrie. România, alături de alte 47 de țări, o celebrează în data de 1 iunie.

În 2016, în țara noastră, a fost promulgată legea prin care ziua de 1 iunie – Ziua Copilului, a devenit zi nelucrătoare. Așadar, un motiv bun pentru a petrece mai mult timp alături de cei mici. Un lucru esențial pentru dezvoltarea armonioasă a copiilor. Petrecând timp împreună vom reuși să ne înțelegem mai bine, să îi ajutăm pe cei mici să își creeze amintiri. Astfel, relația părinte-copil se va dezvolta și va deveni mai strânsă.

Dacă sunteți liberi de la serviciu, puteți să vă faceți un plan pentru această zi specială. Puteți să căutați pe internet evenimente speciale dedicate copiilor, puteți să mergeți la cinema, la teatru, la zoo, vă puteți plimba cu bicicleta în parc sau puteți merge cu barca. Orice activitate pe care o faceți împreună cu copilul, ca familie, vă va ajuta atât pe voi ca părinți, cât și pe micuțul sau micuții voștri. Astfel, această zi se va transforma într-o evadare din cotidian, o escapadă veselă.

Există multe evenimente dedicate copiilor care au loc de 1 iunie în majoritatea orașelor: ateliere, piese de teatru, lansări de carte, concerte. În acest weekend, cinematografele proiectează filme pentru cei mici.

În București, pe 1 iunie 2018, începând cu ora 10:00, timp de 4 ore, Bulevardul Unirii, între Piața Constituției și Piața Unirii, va fi plin cu biciclete, pentru că aici va avea loc Parada micilor bicicliști.

Parcul Alexandru Ioan Cuza va găzdui un festival-maraton pentru copii și părinți, ce va dura aproximativ 12 ore, iar în parcul Herăstrău se va desfășura, între 1 și 3 iunie, Festivalul Copiilor.

Tot în București are loc, în perioada 29 mai – 3 iunie, Festivalul Opera Copiilor, care cuprinde activități culturale și recreative pentru cei mici. Muzeul „Grigore Antipa” organizează pe 1 iunie – Festivalul Animalelor. Tot aici, va avea loc și o vânătoare de comori. Cei mici vor trebui să găsească jucării ascunse în sălile muzeului.

Dacă este musai să mergeți la serviciu, e clar că nu veți putea bifa aceste activități. În schimb, puteți încerca să ajungeți mai devreme acasă, pentru a-i face o surpriză micuțului sau micuței voastre. Puteți merge în cel mai apropiat parc, să vă plimbați cu bicicleta sau să vă dați cu rolele, puteți să vă jucați împreună jocuri inventate de voi și puteți petrece seara împreună, la un film pentru copii. 1 iunie este, astfel, un bun prilej pentru ca părinții să petreacă timp de calitate alături de cei mici.

Dar, copiii știu că e ziua lor și, indiferent de vârstă, se așteaptă să fie în centrul atenției și, dacă se poate, ar fi ideal să primească și cadouri. Și pentru că este o zi specială, Kidsopia are cadouri pentru cei mici. Deblocăm un nivel, la alegere, din orice joc sau aplicație educativă Kidsopia, dacă ne acorzi steluțe și ne scrii un comentariu în App Store sau Google Play, pentru a face cunoscută opinia ta și altor părinți sau copii. Apoi, ne trimiți un e-mail la: contact@kidsopia.ro cu numele aplicației pe care ai evaluat-o și numele nivelului aplicației sau jocului pe care vrei să-l deblochezi. Kidso îți va răspunde și îți va trimite codul pentru deblocare, pentru ca tu și piticul tău să vă puteți continua aventura.

Kidsopia este o platformă specializată în crearea de produse digitale educaționale pentru copii, iar scopul acesteia este de a-i ajuta pe cei mici să învețe în fiecare zi lucruri noi din domenii diverse, într-o manieră relaxantă, jucăușă și inteligentă. Aplicațiile sunt create pornind de la studiul UNICEF: „Repere Fundamentale pentru Învățarea Timpurie a Copilului de la Naștere până la 7 ani” (RFIDT).

Mai multe jocuri și aplicații care îi ajută pe cei mici să se dezvolte din punct de vedere psihic, socio-emoțional sau cognitiv, puteți descărca din AppStore și Google Play.