Cum înțelegem desenele copiilor

Desenatul, coloratul și pictatul sunt activități pe care copiii le fac tot timpul. Necesită minimum de materiale: cu o foaie de hârtie și câteva creioane colorate e imposibil să te plictisești. Copiii se distrează, iar părinții și adulții din jurul lor descoperă personalitatea celor mici.

Aceste activități reprezintă o cale de comunicare pentru toate sentimentele și emoțiile pe care cei mici nu le pot încă exprima verbal.  Analizând în linii mari operele de artă, înțelegem cum percepe copilul lumea, familia sa și pe sine însuși. Într-un desen descoperim dacă cel mic are probleme acasă sau la grădiniță: de exemplu dacă se simte amenințat, nesigur, are o stare de anxietate sau din contră, este fericit și familia sa este o oază de liniște și confort.

Putem urmări dezvoltarea cognitivă, emoțională și psihologică din modul în care tehnicile de desen se schimbă și să maturizează. Astfel, terapeuții și psihologii care studiază desenele copiilor s-au pus de acord asupra unor etape generale:

Mâzgăleala

La început- un an, un an și jumătate, desenele copiilor seamănă foarte mult cu ceea ce adulții percep drept o mâzgălitură. La această vârstă, acțiunea de a desena se axează mai mult pe senzații tactile decât pe reprezentări. Sunt percepute creioanele: textura, mirosul, gustul, culoare, de aceea e important să te asiguri că nu sunt toxice și că nu se rup ușor, pentru a evita accidentările. Tot acum copilul descoperă mișcarea mâinii și modul în care aceasta are consecințe asupra hârtie. Unii specialiști sunt de părere că în afară de cunoașterea tactilă, cei mici fac și reprezentări din viața reală, chiar dacă ele nu sunt forme care pot fi recunoscute.

Figuri pre-schematizate

La vârsta de doi ani, desenele copiilor sunt în continuare abstracte, dar mai complicate. Oamenii sunt ilustrați ca un cerc cu câteva linii, părți ale corpului lipsesc, în timp ce mâinile și picioarele, atunci când sunt reprezentate, au dimensiuni nerealiste. De exemplu, un om desenat are un singur picior cu șapte degete. Reprezentările sunt simbolice, ceea ce înseamnă că cel mic transpune un concept sub forma unui simbol: mâna e un băț, capul un cerc. Figurile par să plutească în aer, nu sunt așezate pe o bază; nu există conceptul de linia orizontului.

Cel mic folosește culorile preferate: iarba va fi roz și soarele albastru. Este un semn că desenele nu au scopul să mimeze realitatea, ci să exprime preferințe și sentimente.

Reacțiile părinților sunt foarte importante. De aceea, te sfătuim să nu îl corectezi pe cel mic: va descoperi singur că de obicei soarele e galben și iarba verde. Nu ghici ce reprezintă, admiră detaliile și întrebă-l pe copil ce a desenat. Nu rupe, arunca sau modifica desenele: scopul lor nu este să fie într-un anumit fel sau să corespundă cu realitate, ci să exprime emoții și observații asupra lumii.

Figuri schematice

Aproximativ pe la șase ani, figurile desenate devin mai complexe. Copilul obișnuiește acum să-și deseneze familia, pe sine însuși și are tendința de a spune o poveste prin desenele sale. Și-a creat deja obiceiuri: desenează soarele în stânga sus, casele întotdeauna pe dreapta, de exemplu.

Exemple de interpretări des întâlnite:

Un desen des întâlnit este cel al propriei familii. Copilul se desenează cel mai aproape de membrul familial alături de care se simte cel mai bine. De cele mai multe ori, cei mici se desenează pe ei cei mai mari.

Un alt personaj mare reprezintă o autoritate, cineva protector sau o amenințare.

Dacă familia se află mijlocul paginii este un semn că cel mic este fericit, în timp așezarea în margine sau într-un colț reprezintă o depărtare. Distanța dintre copii și părinți din realitate se transpune ca atare în desen.

Un copil timid desenează figuri extrem de mari dacă își dorește să fie observat, pentru că se simte nesigur pe propria persoană sau nu are încredere în mediul în care se află. Un copil care pare extrovertit sau agresiv desenează extrem de mic pentru că nu are o părere bună despre sine sau pentru că se află într-o stare de anxietate.

Realismul

Începând școala, desenele nu vor mai fi reprezentări ale emoțiilor, ci vor încerca să mimeze realitatea. Apar mai multe detalii, există conceptul de dimensiune în funcție de depărtare și apropiere. Copiii devin mai independenți de adulți, își dezvoltă un simț critic și își doresc să reprezinte cu exactitate modelul desenat.

Sunt o grămadă de indicii despre personalitate copiilor pe care le putem regăsi în desenele lor. Să nu uităm, totuși, că ele sunt mai înainte de toate opere de artă, o modalitate perfectă de relaxare în orice situație. Iar pentru atunci când nu aveți la îndemână foaie și hârtie, apelați la aplicația Kidsopia pentru ca cel mic să Deseneze cu Mowgli.

Admiră desenele copilului tău, bucură-te când cel mic îți face portretul și te include în universul lui creator. Desenați împreună, încercați culori în combinații noi. Cât despre interpretările psihologice ale acestor desene, ele sunt doar câteva exemple des întâlnite. Toți copiii sunt diferiți și percep lumea în propriul lor mod. Iar o analiză a unui desen este imposibilă fără a-i cunoaște comportamentul general, caracterisitici ale personalității și mediile la care sunt expuși sau din care provin.