Copii, să experimentăm la SCIKiDS Festivalul Științei!

Oct 12, 2017

Au început grădinițele și școlile! Copiii învață zilnic ceva nou și își măresc aria de cunoaștere despre lumea înconjurătoare. Pentru a-i încuraja să descopere în fiecare zi această lume, vă propunem un festival cu multe și spectaculoase experimente!

 

În weekendul 21-22 octombrie, a V-a ediție SCIKiDS Festivalul Științei aduce pe înțelesul copiilor experimente de toate felurile, puse în practică într-un mod interactiv și educativ. Activități inteligente, descoperiri științifice, un spectacol cu baloane și multă distracție îi așteaptă pe copii la Mega Mall, la nivelul -1.

 

Festivalul își propune să popularizeze știința pentru copii, să le arate cât poate fi de amuzantă și de educativă în același timp. Roboți, vulcani în erupție, piese de lego mișcătoare, becuri ciudate și chiar boluri care scot aburi în urma reacțiilor chimice sunt doar câteva dintre activitățile participante. Copiii învață despre știință, despre fenomenele naturii, despre legile fizice care îi înconjoară. Știința face parte din viața celor mici instinctiv, dar acum ei se pot juca cu ea într-un mediu sigur și controlat.

 

Intrarea este liberă, iar distracția garantată. Spectacolele sunt realizate de centre științifice din București, precum Orășelul Cunoașterii, RoboFun, Fun Science Romania și multe alte instituții care își doresc să-i încurajeze pe copii să experimenteze în mod deștept. Toate îi așteaptă pe cei mici la Festivalul Științei, pe 21 și 22 octombrie, la activități și experimente educative!

 

Până atunci, îi invităm pe copii să descopere lumea din jurul lor într-un mediu virtual, cu ajutorul aplicației Kidsopia „123 Numere și Oi”. Aici ei aprofundează noțiuni de bază ale matematicii, știința care stă la baza tuturor domeniilor experimentale și legilor din natura. Copiii se joacă cu oițele năzdrăvane și învață instinctiv număratul și ordine numerelor. Ei descoperă matematica într-un mod amuzant, iar numerele și operațiile numerice de bază sunt asimilate prin exersare și fără memorare mecanică. Descarcă jocul oițelor și pregătește-te împreună cu copilul tău de Festivalul Științific SCIKiDS!

Descărcați aplicația! Spor la numărat și experimentat!